Gogu pelicanu'

Zilele trecute, in timp ce eram la Mila 23 cu o delegatie (http://www.dalmatianpelican.ro/ pe scurt), am avut surpriza si placerea sa-l cunosc pe Gogu. E vorba de un pelican comun, tinerel la vreo 2 ani, care n-a mai plecat cu familia lui spre sud si a ramas sa locuiasca la Mila cu pescarii. Iarna sta pe la cherhana, la caldura, si lumea-l miluieste cu cite un caras sau o platica. Gogu este probabil cel mai bun ambasador al pelicanilor in cel mai pescaresc sat din Delta, iar contributia lui la imbunatatirea relatiilor dintre cele doua specii este inestimabila. Bravo Gogule !

Pescarii i-au pus şi un snuruleţ roşu la picior, sa nu se deoache.

Si bonus o frumoasa casă tradiţională din Delta, ca tot sint pe cale de disparitie, inlocuite de tot felul de coteţe "moderne"

Vadu

Vadu...pentru unii asta e noua Vama Veche. Dar e mai mult decit atit. Partea de nord a plajei (dupa pichetul de graniceri) e zona strict protejata si nimeni n-ar trebui sa intre acolo. Din pacate, unii isi fac un titlu de glorie in a ajunge cit mai departe (Portita fiind trofeul) pe ATV sau motor. Pacat...

Culmea este ca absolut toti care vin aici in cautarea salbaticiei si a linistii departe de plajele pline de cocalari de la Mamaia lasa in urma exact acelasi lucru: munti de gunoaie. Iarasi pacat...

Noi am fost responsabili si am dus tocmai la Corbu sacul cu gunoi.

In polog dormi practic sub cerul liber,

se vad stelele si esti

mai aproape de natura.

Rasare soarele...

Pelicani in vrac, broaste si altele...

Pelicanii asa se gasesc, in vrac. Chiar si cind zboara. Uneori mai vedem grupuri de cite 5-6 sau chiar pelicani solitari (de regula aia creti), dar in general le place in vrac. La colonie nici nu mai vorbesc. Acolo colcaie pur si simplu. Iar la pescuit aplica niste tactici deosebit de ingenioase, care-i lasa invidiosi pe pescari (de-aia nici nu se prea iubesc reciproc).

Pozele sint facute pe lacul Isac. Dup-aia ne-am retras undeva pe malul Dunarii vechi, linga Uzlina, la un bors de peste si o friptura, cu 2 prieteni. Si cu niste broaste care misunau peste tot.

La 6 dimineata se lumina de ziua, iar eu am pus mina pe aparat si am facut o poza direct din polog...dupa care am executat inca un castron de bors de peste, pentru trezire.

Bosnia, Croatia, Muntenegru 1/4

Dupa intilnirea Tenereclub

http://cristi-mic.blogspot.com/2009/07/intilnirea-tenereclub-2009.html(de fapt o scurta tura prin tara, ca doar nu era sa stam ca pensionarii intr-un singur loc), am plecat mai departe la Jimbolia, unde ne asteptau cu nerabdare Adi si Claudia, pentru a doua parte a vacantei. Am pus tara la cale si de dimineata am plecat spre Serbia (care e la 3km de Jimbolia). Trecerea frontierei a fost o simpla formalitate, nu ceva de speriat, asa cum gasisem pe unele forumuri de turism. Trecerea prin Serbia a fost rapida, am traversat Dunarea pe la Novi Sad si am ajuns in Bosnia. Si aici vamesii au fost expeditivi, toata treaba a durat 3 minute. Am facut plinul (in Serbia am evitat sa cheltuim ceva pentru ca trebuiau schimbati bani si nu avea rost) si am pus mina pe primii KM (nu kilometri, desi asa le-am spus tot timpul, ci marci konvertibile).

Planul era sa facem cit mai multi kilometri in prima zi, ca sa ajungem cit mai aproape de zonele care ne interesau. Dar peisajul muntos a facut sa merite.

Sarajevo, am trecut razant pe linga oras si ne-am continuat drumul, desi merita vizitat. Cu alta ocazie...

In prima seara ne-am oprit pe marginea Jablaničko Jezero, lac format de apele Neretvei. Mincare buna si un peisaj absolut superb. Cazare la 15 Euro/camera pe malul lacului, intr-o vilisoara.

Planuri pentru a doua zi.

Treziti devreme, am rontait niste specialitati de la Pekar (brutarie) si am atacat canionul Neretva.

Asfalt perfect, un riu de culoare verde smarald si multe crescatorii de pastravi si somon.

Si-am ajuns la Mostar...

Case reconstruite, restaurante si pensiuni cochete, dar si urme de gloante si ceva ruine lasate in urma razboiului.

Pentru ca nu puteam sa lasam motoarele nesupravegheate, am facut cu schimbul la vizitarea orasului vechi si a faimosului pod.

Multumiti si cu aparatele pline de poze, am plecat mai departe. Pe drum ne-a lovit foamea si am oprit la un restaurant, la intimplare. Si bine am facut...

Una din chestiile care mi-au placut in toata fosta Yugoslavie au fost gratarele cu rotisor pentru miei si tipul asta de "cuptor" care cred ca produce niste papa foarte bun. Dar noi voiam peste, ca ne facusera pofta crescatoriile de pastrav.

Dupa un aperitiv delicios din partea casei (o brinza stropita cu un fir de ulei de masline), fetele asteptau nerabdatoare pastravka. Toti credeam ca e vorba de pastrav...

Celelalte fete asteptau si ele la umbra...

Si-a aparut dihania, care era de fapt un soi de somon specific zonei (Neretvei) si care ne-a saturat de ne-am lins si degetele. Total 40 de iepuroi pentru toata masa, dar a meritat pe deplin.